"Viata este o conditie obligatorie pentru a exista, dar insuficienta pentru A FI."

(Pr. Adrian Dobre)

Fragment din cartea “Vijnana Bhairava Tantra”, de Osho

,,Iluminarea prin iubire, starea fără dorințe…

Uneori, dacă ești relaxat pot exista momente scurte de revelare a sinelui. Există astfel de momente în care esti relaxat. Când ești îndrăgostit, când iubești: pentru câteva momente iubitul sau iubita se află cu tine.

Ai dorit foarte mult asta, ai luptat mult și acum, în sfârșit, iubita este cu tine. Pentru o clipă mintea dispare. Ai depus mult efort pentru a fi cu el sau cu ea. Mintea a luptat mult, a cautat, s-a gândit enorm de mult la acel lucru, iar acum iubita este lângă tine și brusc mintea nu mai poate gândi.

Vechiul proces nu mai poate continua. Până acum căutai persoana iubită: acum aceasta se află lângă tine și mintea pur și simplu se oprește. În acel moment nu mai există dorințe. Esti relaxat, ețti “aruncat” în tine însuți.

Pâna când iubita sau iubitul nu îți poate provocă această stare de pătrundere în tine însuți, aceea nu este iubire. Până când nu devii tu însuți în prezența iubitei, aceea nu este iubire. Până când mintea nu încetează să mai funcționeze în prezența iubitei, aceea nu este iubire.

Uneori se intamplă acest lucru, iar mintea și dorințele dispar. Iubirea este fără dorințe. Încearcă să înțelegi: poți dori iubirea, dar aceasta este o stare fără dorințe. Când apare, acolo nu mai poate exista nici un fel de dorință: mintea este calmă, liniștită, relaxată. Nici o devenire, nici un fel de împrăștiere.

Însă acest lucru se întâmplă doar pentru câteva momente, dacă se întâmplă vreodată. Dacă iubești sau ai iubit, știi ca aceste câteva clipe vor apare. Este un șoc. Atunci mintea nu mai poate funcționa, deoarece întregul ei mecanism a devenit nefolositor, absurd. Cel sau cea pe care ai dorit-o se află lângă tine și mintea nu mai poate gândi ce sa facă.

Pentru câteva momente întregul mecanism se oprește. Ești relaxat în tine însuți. Ai atins centrul, ființa ta și simți că ești sursa acestei bunăstări și fericiri. Te umple o mare fericire, te înconjoară un parfum sublim. Brusc nu mai ești același om ca mai înainte.

De aceea, iubirea transformă atât de mult. Dacă iubești, nu poti ascunde asta. Este imposibil! Dacă iubești, se va vedea. Ochii, fața, mersul, felul de a ședea, totul arată că o iubești, că nu mai ești acelaș om. Mintea doritoare nu mai este acolo. Pentru câteva momente ești precum un buddha.

Dar acest lucru nu poate ține mult. Imediat mintea va încerca să își revină după acest șoc și va încerca să găsească scuze și metode pentru a gândi din nou. De exemplu, mintea va spune că ți-ai atins scopul, dar după aceea? Ce vei face?

Acum vor incepe argumentarile. Vei gândi: “Astăzi sunt cu iubita mea, dar oare voi fi și mâine?” Mintea deja a început să gândească. Iar în momentul în care ea lucrează, deja ai căzut în devenire. […]

Acest lucru se întamplă oricui. Când ai iubit pe cineva au existat momente în care mintea dispărea. Dar apoi te-ai căsătorit. De ce? Pentru a avea mereu acele momente. Însă ele au dispărut atunci când nu erai casatorit și nu mai pot reveni acum, deoarece situația este diferită.

Când doi oameni se întâlnesc pentru prima datî, acolo este o situație nouă. Atunci mințile lor nu mai pot funcționa. Ei sunt copleșiți de situație – sunt umpluți de această nouă experiență, de această nouă viață, de această nouă înflorire! Apoi mintea începe să funcționeze și ei vor gândi: “Ce moment sublim! Hai să ne căsatorim pentru a putea repeta aceste clipe minunate!”

Mintea va distruge totul. Căsatoria înseamna minte. Iubirea este spontană; căsătoria este ceva calculat. Căsptoria este un lucru matematic. Atunci vei aștepta acele momente beatifice, dar ele nu vor mai reveni. De aceea, fiecare femeie sau fiecare bărbat casatorit este frustrat – deoarece ei așteaptă reapariția acelor momente frumoase, care au existat în trecut.

De ce nu mai apar? Pentru că întreaga situație s-a schimbat: acum tu nu mai ești nou, nu mai există spontaneitate, acum iubirea este doar o rutină. Totul a ajuns să se limiteze doar la obligații și datorii. Iubirea a devenit o datorie, nu o bucurie. La inceput era o bucurie, acum este o obligație. Și această obligație nu îți poate dărui aceeași fericire pe care ți-o dă amuzamentul, bucuria.

Este imposibil!! Mintea ta a creat totul. Acum aștepți producerea acelor momente si cu cât aștepți mai mult, cu atât mai mică este posibilitatea lor de apariție. […] Acum nu mai poate apare nimic. Așa ceva nu apare decât atunci când ești deschis: se întamplă întotdeauna într-o situație nouă.

Asta nu înseamnă să schimbi coordonatele vieții tale zilnic, ci înseamnă să nu permiți minții să creeze un șablon. Atunci soția sau soțul tău te va încânta în fiecare zi. Nu permite minții să aștepte, nu-i permite să se miște în viitor. Astfel maestrul sau prietenul tău va fi mereu nou. Și totul este nou în lume, cu excepția minții. Mintea este singurul lucru care este veșnic vechi.

Soarele este altul în fiecare zi. Astăzi pe cer nu este acelaș soare care a fost și ieri. Luna este nouă, ziua, noaptea, florile, copacii… totul este nou, doar mintea nu este. Ea este veșnic veche – ține minte, veșnic – deoarece pentru a exista are nevoie de trecut, de experiențe acumulate, de experiențe proiectate.

Mintea are nevoie de trecut, iar viața numai de prezent. Viața este veșnic fericită- mintea niciodată. Ori de cate ori permiți minții să te controleze pe tine, atunci odată cu ea apare acolo și nefericirea.”

Fragment din cartea “Vijnana Bhairava Tantra”, de Osho

Mai mult

iubirea…. e nemarginita

In fiecare din noi exista un Univers, conturat in mare parte de propriile experiente de viata.
In sufletul fiecaruia pot fi descoperite frumuseti care ne vor emotiona dincolo de capacitatea noastra de a ne exprima.
Suntem rezultatul gandurilor si actiunilor noastre, suntem reflexia a ceea ce oferim sau primim in relatiile cu ceilalti.
Daca am fi constienti de cat de multa profunzime salasluieste in spiritul nostru, nu am mai fi atat de vulnerabili si am percepe valorile vietii la un alt nivel…. energia noastra vitala inseamna iubire in sensul cel mai pur, doar iubind putem atinge acel echilibru interior care in permenenta vibreaza in spiritul nostru, aceasta iubire nu poarta doar un chip ci o infinitate, pentru ca asa cum spiritul e nemuritor…..iubirea…. e  nemarginita…..
Macar pentru o clipa daca ne-am face timp uneori si ne-am contopi sufleteste cu frumusetile existente in jurul nostru, am invata sa fim mai buni si treptat am gasi acea putere interioara care sa ne sustina in viata de zi cu zi, ca apoi sa fim capabili sa “zambim sufleteste” mai des.
“Traieste-ti viata ca si cum fiecare fapta a ta ar urma sa devina lege universala”. Immanuel Kant

Mai mult

Iubirea ca etalon al normalităţii

Iubirea ca etalon al normalităţii

Mircea Lăzărescu, Prof.Dr. Clinica Psihiatrică “Eduard Pamfil” Timişoara

            Iubirea e un fenomen firesc şi fundamental. Pe măsură ce omul a evoluat spiritual, ea a ajuns să se impună nu doar ca trăire individuală ci şi ca fenomen cultural, fapt pe care-l atestă lirica lumii. Religia creştină a făcut din iubire o temă dogmatică. Iar cultura Europei, pe măsură ce se afirma a dezvăluit fenomenul cvasireligios al iubirii ideale, prezent în Tristan şi Isolda, cântecele trubadurilor şi versurile lui Dante Alighieri. Dimensiunea antropologică culturală nu o poate eclipsa însă pe cea psihologică, care pornind din inima sufletului personal se dezvoltă prin procesul de apropiere şi fuziune sufletească a existenţei duale. Modelul psihologic developmental este cel al ataşamentului şi a instanţei “internal  working model” a lui Bowlby. Dar atât doctrina psihanalitică cât şi teoria ataşamentulu sau cognitivismul actual ce abordează empatia, nu pot epuiza fenomenul uman al iubirii. Metoda de elecţie rămâne cea fenomenologică, pe urmele direcţiei trasate de Max Scheller. Specialiştii în psihologie şi psihopatologie nu au voie însă să ignore acest etalon al normalităţii care este iubirea. Şi aceasta, deoarece atât ştiinţa cât şi medicina psihiatrică au nevoie de referinţe. Iar etalonul de referinţă pentru amândouă rămâne simţul comun al vieţii de cu zi, axat de fenomenul iubirii.

Mai mult